Iti place TIGRA? Fii prietenul nostru pe Facebook

Google Earth

Avem patru autostrazi pe Google Earth

Potrivit Google Earth - Romania are patru autostrazi

In realitate, abia ne putem „mandri“ cu o autostrada si jumatate

Potrivit Google Earth si Google Maps sunt deja gata tronsoanele Bucuresti - Ploiesti, Cernavoda - Constanta si jumatate din „Transilvania“

Pe Google Earth sau Google Maps, Romania nu sta deloc rau la capitolul autostrazi. Astfel, Autostrada Bechtel (A3) se intinde pe doua tronsoane lungi, de vreo 200 de kilometri, Autostrada Bucuresti - Ploiesti este si ea gata, iar spre litoral se circula pana la Constanta pe autostrada, inclusiv pe centura de autostrada care porneste de la Ovidiu si se opreste la sud de Portul Constanta. Pe Google Maps si Google Earth, Romania are in plus peste 350 de noi kilometri de autostrada. Google nu a facut, probabil, decat sa ia in calcul in realizarea hartilor termenele initiale de finalizare a auto­strazilor, crezandu-i pe cuvant pe res­pon­sabilii de la Ministerul Trans­por- ­turilor si CNADNR. In realitate, nimic din toate acestea nu s-a realizat. Auto­strada Bechtel nu mai reprezinta o prioritate pentru guvern, din lipsa de bani, la tronsonul Cernavoda-Constanta mai mult se sta, in timp ce autostrada Bucuresti - Ploiesti si-a prelungit termenul de finalizare cu inca un an in asteptarea unei suplimentari de fonduri cu 100 de milioane de lei. Autostrada Arad - Timisoara si centura Arad vor fi finalizate cu un an intarziere, in 2012, iar Comarnic - Brasov va mai trece o data printr-o licitatie, dupa ce castigatorul initial, consortiul Vinci - Aktor, a renun­tat la proiect, negasind finantare.

Vinovati de starea deplorabila a infrastructurii mioritice par sa fie in primul rand angajatii CNADNR care, in proportie de 50%, „nu au bacalaureatul si semneaza contracte de sute de mili­oane”, dupa cum acuza transportatorii.

Infrastructura, gaurita si de promisiuni

Prezenti ieri la un seminar pe tema transporturilor si logisticii repre­zen­tantii patronatelor din transporturi, dar si ai ministerului de resort au pus pe harta infrastructurii romanesti o serie de scuze si acuze care, de altfel, nu pot justifica starea deplorabila a drumurilor patriei. Vestile proaste au curs rand pe rand din tolba de sarcini prezentata ieri de trimisul special al Ministerului Trans­porturilor si Infrastructurii (MTI), secre­tarul de stat Eusebiu Pistru. „Autostrada Arad - Timisoara (35 km) si Centura Arad (12 km) vor fi finalizate in 2012, cu un an intarziere fata de termenul initial din cauza proiec­tantilor, iar  organizarea de santier a durat foarte mult”. „Inten­tionam sa scoatem la licitatie pentru concesiune tronsonul Comarnic - Brasov, speram cel mai tarziu anul viitor, pentru a fi realizat pana in 2014 si vom schimba unele conditii, ca sa nu mai avem problemele de la prima atribuire”. „Tronsonul Bucuresti -Ploiesti trebuia finalizat anul acesta, dar din lipsa de fonduri nu am reusit, iar pentru finalizare o sa prindem in bugetul din 2011 banii necesari, 100 de milioane de lei”. Dincolo de scuzele prezentate si acoperite de promisiuni de tip electoral, Pistru a incercat sa rupa gura... semi­narului prin prezentarea unui proiect MTI de o considerabila valoare si impor­tanta. „MTI va licita pana in noiem­brie patru tronsoane de auto­strada de pe Coridorul IV paneuropean, respectiv Nadlac - Arad, Timisoara - Lugoj, Lugoj - Deva si Orastie - Sibiu, investitii de aproximativ 670 de milioane de euro cu termen de finalizare de trei ani“, a decla­rat secretarul de stat, uitand sa precizeze cate astfel de licitatii vor fi organizate de MTI pana la adjudecarea proiectului.

Si batuta, si fugarita, si...

De altfel, secretarul de stat a afirmat ca un alt tronson de pe Coridorul IV paneuropean, Deva - Orastie (proiect de aproximativ 160 de milioane de euro), a fost atribuit, insa patru companii au contestat rezultatul licitatiei. Facand parca abstractie de prezenta transpor­tatorilor si uitand de problemele aces­tora, dar si de realitatea infrastructurii, Pistru a scos si asul de trefla din plat­forma electorala a MTI. „Vrem sa facem reteaua de transport intermodal, inclu­siv asezarea tirurilor in trenuri, astfel incat sa preia 40% din transportul rutier de marfa si astfel MTI va genera in acest sector 140.000 de locuri de munca pana in 2020 si sa contribuie la PIB cu 10 miliarde de euro”. Sensi­bilizat de dizer­tatia secretarului de stat, presedintele Federatiei Operatorilor Romani de Transport, Augustin Hagiu, a iesit la rampa si a comparat trans­porturile din Romania cu „o vaca de muls care a slabit mult in ultimii trei ani,  e batuta, fugarita si nu mai are ce manca”. De altfel, Hagiu a reclamat faptul ca MTI datoreaza 120 de milioane de lei firmelor de transport persoane, repre­zentand sume restante la compen­satiile care se acorda in pretul biletelor pentru categoriile defavorizate, platile fiind intarziate cu un an. Din totalul firmelor de transport rutier, 45% s-au inchis sau se afla in procedura de insol­venta sau faliment, potrivit repre­zen­tantului FORT. Hagiu a gasit de altfel si expli­catia dezastrului din transpor­turi. „Aproape jumatate dintre angajatii CNADNR nu au bacalaureatul, dar sem­neaza procese-verbale de sute de mili­oane. Sunt lucruri grave. Cred ca transpor­turile din Romania pot fi com­parate cu Autostrada A1 (Bucuresti - Pitesti), cu infrastructura foarte proasta, pe care mai punem din cand in cand cate un petic, sa mai circulam o zi”, a spus Hagiu.

[sursa: financiarul.com]