Iti place TIGRA? Fii prietenul nostru pe Facebook

Masini biodegradabileCine s-ar fi gandit ca in viitor vom conduce masini biodegradabile?

Autoturisme biodegradabile?! Cine s-ar fi gandit ca pentru protejarea mediului inconjurator se poate

face mai mult decat producerea de masini electrice... Iata ca totusi masinile ar putea deveni intr-o zi biodegradabile prin utilizarea in procesul de constructie a unor materiale aflate in curs de dezvoltare la Universitatea Sheffield.

Cercetatorii lucreaza impreuna cu un producator de fibre din ulei de palmier pentru a proiecta o substanta pentru realizarea diferitelor parti de caroserie care se pot descompune si recicla partial, in speranta ca mai tarziu sa se poata crea un material care sa fie complet biodegradabil.

Echipa Sheffield spera sa combine fibrele naturale din ulei de palmier, care sunt utilizate in prezent in constructii pentru prevenirea eroziunii solului, cu rasini sintetice pentru a crea o substanta rigida, tare si rezistenta la apa.

Materialul va fi proiectat in asa fel incat rasinile sintetice sa poata fi eliminate si reciclate, lasand fibra sa se degradeze. Cercetatorii se asteapta ca sa dureze cel putin opt ani pana cand acest material sa poata fi de folos constructorilor de automobile.

Fibrele din ulei de palmier sunt de obicei procesate pentru uz industrial, astfel incat cercetatorii sa poata reveni si sa schimbe etapa initiala pentru a aduce imbunatatiri structurii fibrelor. In mod special, fibrele se degradeaza la o temperatura relativ scazuta care limiteaza optiunile traditionale de prelucrare si calitatea produsului.

Echipa de cercetatori spera sa aiba materialul partial-reciclabil complet in trei ani, înainte de a trece la versiunea ce se poate descompune complet pentru care vor utiliza rasini naturale.

Interesul pentru productia de automobile durabile a crescut in ultimii zece ani, insa inlocuirea materialelor traditionale poate fi un test foarte greu de trecut si de acceptat de catre producatorii auto. Cercetatorii planuiesc sa abordeze producatorii o data ce cercetarile se vor afla intr-un stadiu mai avansat. "Producatorii de autoturisme sunt unul dintre grupurile cele mai rezistente la schimbare in termeni de materiale noi asa ca nu va fi usor", au spus aceastia. "Speram ca, odata ce reglementarile devin mai stricte, acest aspect sa ii forteze sa faca schimbarea. Motivatia consumatorului este foarte mica in comparatie cu a celor carora chiar le pasa de mediul inconjurator."

[Sursa: Auto.ro]