Iti place TIGRA? Fii prietenul nostru pe Facebook

Masini cu lumini de zi Masinile noi vor fi dotate obligatoriu cu lumini de zi

Toate tipurile de autoturisme noi comercializate in Uniunea Europeana vor trebui sa fie echipate

cu lumini permanente de zi. Masura anuntata de Comisia Europeana a intrat in vigoare de luni, 7 februarie, urmand ca peste 18 luni, sa se aplice si pentru camioane si autobuze.

Luminile pentru circulatia pe timp de zi (Daytime Running Lights - DRL) sunt becuri speciale care intra in functiune odata cu pornirea motorului. Acestea au rolul de a imbunatati siguranta in circulatie prin cresterea vizibilitatii autovehiculelor, precizeaza CE. Totodata, au un consum de energie mai mic decat dispozitivele care asigura in prezent lumina de intalnire a autovehiculelor.

"Luminile pentru circulatia pe timp de zi vor avea o contributie importanta angajamentului nostru de a reduce numarul victimelor accidentelor de circulatie de pe drumurile europene", a declarat vicepresedintele CE, Antonio Tajani, citat de Mediafax. In 2009 pe drumurile europene si-au pierdut viata peste 35.000 de persoane.

Echiparea cu lumini pentru circulatia pe timp de zi va deveni obligatorie pentru camioane si autobuze incepand cu august 2012.

 

[sursa: Auto.ro]